Un fel de „cuvânt înainte”

pozacoperta-bmp

Ştiu că nu e posibil ca o carte să se scrie singură, dar romanul meu chiar a pretins să facă asta. Practic, ideile au venit de la sine şi s-au ordonat în scene şi dialoguri, care m-au bântuit, la propriu, până ce m-am apucat de scris. La fel ca pe Lorenzo de Castro, unul dintre personajele principale, care se plângea că a fost chinuit de visuri până ce şi-a îndeplinit promisiunea. Glumesc, desigur, dar oricum, aceasta este prima mea lucrare dusă la bun sfârşit şi atât de îndrăgită că n-o puteam lăsă într-un simplu folder de laptop.

Nu-mi este teamă să explorez teme bizare sau tabu deoarece, în literatură, totul e permis, atâta timp cât nu întreci limitele decenţei. Cineva spunea odată că e bine să scrii, să-ţi eliberezi mintea de demoni şi cred că acesta e un sfat bun. Domnul Mircea Pricăjan numeşte scrisul ” o formă spiritualizată de masturbare”şi nu cred că greşeşte deloc; atâta timp cât ai imaginaţie şi idei, cel mai bine e să scrii, să-ţi pui toate viciile, dar şi calităţiile în pielea personajelor, pe care să le plasezi apoi în locuri şi situaţii ieşite din comun. Asta am făcut şi rezultatul este romanul de faţă.

Coriolan Stoianovics e un altfel de detectiv, unul care ştie să-şi facă meseria, deşi nu pare să aibă stofă pentru ea şi care se poartă asemeni unui adolescent gelos la prima dezamăgire amoroasă. Anneliese, nepoata lui Korda e arogantă şi ambiţioasă şi mi s-a spus că e greu de ţinut pasul cu ea; egoismul pare o trăsătură de familie, că şi Rex posedă un dram, atunci când îl vrea alături pe amnezicul Lucas sau preferă să se lase ucis pe eşafod fiindcă nu se poate sinucide. Xavier Renon e un psihopat a cărui unică grijă e să arunce pisica moartă în curtea lui Alexander, mizând pe reîncarnarea lui Anders şi cred că-l întrece cu uşurinţă pe Lorenzo în maleficitate. De Castro nu e însă mai puţin bolnav decât medicul; strădănia lui de a-şi găsi partea luminoasă, naivă pe care Rex o îndrăgise neştiind că e doar o iluzie, ar trebui măcar felicitată, căci, graţie ei, Rex a fost salvat. Francesca DaVerso e mai puternică decât pare, chiar mai puternică decât Lisbeth Herzdunkel şi, asemeni lui Anneliese, şi ea ştie ce vrea. Se pare însă că acest tip de femei îl cam încurcă pe comisar care preferă simplitatea.
Toate se întâmplă cu un scop, fiecare acţiune duce către drama din final. Medicul ştie că e nevoie doar de o scânteie şi se foloseşte de Lisbeth pentru asta. Marjorie/Renato DaVerso n-o respinge din răutate, ci din convingerea că destinul nu putea fi înlăturat.

Mi-ar plăcea să-l parafrazez pe de Sade cu „Te provoc, întoarce pagina!” , dar mai bine vă urez:

Lectură plăcută!

Anunțuri
De auroredenevers Publicat în DIVERSE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s