Prima variantă Din Ştreang, neterminată

DINCOLO DE CUVINTE
MOTTO: Nu privi inapoi!

*

Pe la ceasurile amurgului, o diligenţă gonea fără ţintă, stârnind în urmă-i o mare de colb. Cel care o mâna, un tânăr brunet cu faţa crispată şi dinţi încleştaţi, încerca din răsputeri să-ţi păstreze echilibrul pe podina ce se clatina sub picioarele sale.
După haine, părea a fi bogat, iar după lacrimile de furie, ce i se adunau în barbă, deloc obişnuit cu asemenea alergătură. Alături de el, pe capră, zăcea leşinat un bâtrăn cu barbă albă, ce ţinea încă în mâna de la piept, cârpa cu care încercase să-şi oprească sângerarea.
Totul începuse ca prin farmec. Lucas urcase în diligenţă cu doar o oră în urma şi citea dintr-un volum de versuri, când deodată se auzise un tropot asurzitor de copite şi în mai puţin de o secundă, vizitiul căzuse, secerat de un glonte ce-şi nimerise ţinta.
Împuşcătura îl dezmeticise imediat pe Lucas, care evaluând cu rapiditate situaţia, realiză că dacă avea să rămână în interiorul trăsurii, avea să moară cu siguranta, pe când, dacă încerca să ţină lucrurile sub control, ar fi avut o şansă de scăpare. Aşa ajunsese tânărul nostru cocoţat pe capră şi cu frâiele în mâini cautând să tempereze lucrurile.
Lucas luase prima împuşcătură ca pe un accident din partea a ceea ce crezuse a fii o bandă de jefuitori şi chiar se gândise să oprească trăsura, în speranţa că punga sa îi va linişti pe răufăcători; dacă îl ajutau să-l transporte pe vizitiu până la cea mai apropiată clinică, avea să pună o vorbă bună pentru ei, scăpându-i astfel de spânzurătoare. Însă, cea de-a doua împuşcătură, îi demostră că el era cel vizat şi privind în urmă, constată că nu era vorba de jefuitori, ci de un singur urmăritor, care nu-i voia punga, ci chiar viaţa.
Pierderea unei roţi de pe partea dreaptă produse instabilitatea trăsurii, iar Lucas pierdu controlul vehiculului. Un râs nebun se auzi din spate, al ucigaşului.
– Nu vrei sa faci asta! strigă tânărul către el. Dacă mă ajuţi să opresc caii, punga mea va fi a domniei-tale! Şi amiciţia mea, deopotrivă.
– Cât de naiv trebuie să mă crezi!… se minună omul în batjocură. Te ajut şi pe urmă mă dai pe mâna justiţiei, nu? Isteţ, n-am ce zice! Află domnia ta că treaba aceasta a fost platită prea bine pentru a fi făcută de mântuială, adăugă urmăritorul.
– Deci recunoşti că eşti ucigaş plătit! Ia spune, cine-mi vrea capul, prieten sau duşman?…
– Eşti un om înconjurat de prieteni, zise ucigaşul, amuzându-se copios.

Lumea i se deschidea cu o infinitate de posibilitati, putea avea orice si-ar fi dorit, caci era frumos, era tanar, iar accidentul nu-i lasase urme trupesti… Aceasta era opinia generala, adica a familiei care-l gazduise si a doctorului ce-l vizita zilnic. Insa Lucas continua sa ramana sceptic, nu reusea sa-si imagineze o viata fara de trecut…
Tanarul nu-si amintea nimic anterior acelei zile, cand fiica gazdei ce statea la capataiul lui, scosese un tipat de bucurie si zburase pe usa camerei pentru a-l anunta pe doctor ca strainul deschisese ochii. Medicul il consultase fara intarziere si comunicase gazdelor ca daca pacientul va respecta cu strictete recomandarile sale, se va insatosi curand. Pericolul trecuse.
Prima grija a medicului, care avea unele banuieli ca teribila lovitura la cap avea sa dauneze pacientului mai mult decat s-ar fi crezut, si in alta fost aceea de a verifica daca pacientul sau patise sau nu ceva in urma groaniceiIn primele momente se mira sa se gaseasca printre fete Iar situatia lui era cu atat mai complicata cu cat nimeni nu parea sa-l cunoasca si nici nu auzisera zvonuri despre disparitia cuiva de prin orasele invecinate.
Fusese gasit de catre salvatorii sai intr-o trasura rasturnata intr-un sant, la intersectia unor drumuri. Oamenii si chiar seful politiei credeau ca motivul trebuie sa fost vreo banda de talhari care-l jefuisera, apoi impinsesera trasura ca sa scape de dansul.
Lucas insa nu voia sa aplece urechea la asa ceva, nu stia exact cum fusese treaba, dar era convins ca nu se lasase jefuit. Mai mult ca sigur ca altfel statusera lucrurile si n-avea sa aiba odihna pana ce n-avea sa afle adevarul. Auzise mai demult despre oameni care in urma unor rani grave, capatate in dueluri sau pe campul de lupta, dupa zile intregi de delir sau de coma profunda, se trezeau cu incapabilitatea de a-si aminti. Medicii o numeau in termenii lor “ amnezie temporara “ . Existasera insa si cazuri in care pacientul nu-si mai revenise, fiind obligat sa traiasca o viata “ de imprumut ” – de asta ii era teama eroului nostru.

– Pana atunci insa, te-as sfatui sa-ti traiesti viata asa cum ti se ofera, il sfatuia Coriolan, seful politiei, care ii devenise si prieten. De altfel, vad ca domnisoara Irina te cam place si nici tu nu pari dezinteresat…
– Da, intr-adevar, zambi Lucas, rosiind, dar sper ca-ti dai seama ca oricat de mult mi-ar placea fata aceasta nu ma pot insura cu dansa pana ce nu-mi amintesc… Crezi ca nu m-am gandit? Daca am pe undeva vreo logotnica sau chiar vreo sotie?… N-as vrea sa ajung in situatia de a lua o decizie dureroasa. Am sa mai astept, asa e cel mai bine.
– Si daca Irina n-o sa te poata astepta?… Aminteste-ti ca a refuzat o data cererea lui Mihai, iar acesta inca o curteaza, desi stie ca sunteti ca si logoditi.
– Daca ma iubeste, ma va astepta, spuse el cu convingere.
– Bine, amice, eu nu-ti vreau decat binele, zise Coriolan ridicandu-se de pe sofa. Ma duc si eu acasa. Daca aflu ceva intre timp…
– …voi fi primul care va sti! zambi tanarul.
Cei doi isi stransera mainile, apoi Lucas il conduse pe om pana la usa.
Nu trecusera decat doua saptamani de cand tanarul locuia in casa familiei Stihleanu, insa de ajuns pentru ca in sufletul frumoasei Irina, fiica cea mare a familiei, sa se nasca o dragoste imensa pentru strainul ce intrase in vietile lor. Lucas o indragea pe fata, dar dupa cum ii spuse si amicului sau, nu era pregatit pentru o casnicie.
Irina stia ce se petrecea in mintea lui si-l intelegea, dar voia o dovada mai mare decat o strangere de mana sau un sarut pe obraz, caci avea deja douazeci si unu de ani, iar prin oras incepuse sa umble vorba ca daca astepta dupa Lucas, risca sa ramana fata batrana. Nu de asta ii era ei teama insa, caci oricum, daca el n-avea sa-i ceara mana, tot n-avea de gand sa acccepte a se marita cu altul, ci de faptul ca s-ar fi putut insela asupra sentimentelor tanarului si atunci ar fi fost cea mai nefericita fiinta de pe pamant. (…)

II

In aceeasi seara cand Lucas fusese adus in casa Sthileanu, la spitalul din oras fusese trasportat un pacient, gasit in acelasi loc ca si Lucas, dar la cativa metrii distanta. Cel care il gasise, un taran ce se intorcea acasa de la camp, povestise autoritatilor ca ranitul zacea la poalele unui copac, iar calul acestuia avea ambele picioare fracturate.
Nu stia de ce, dar lui Coriolan ii mirosea ceva necurat in aceste doua accidente, mai mult ca sigur ca aveau legatura intre ele, poate chiar ca unul il provocase pe celalalt, dar inca nu putea sti care pe care si nici nu avea probe. Se hotari sa spuna nimanui nimic si sa astepte ca pacientul sa se trezeasca din lesin.
Insa, trecura cele doua saptamani si nimic, tanarul nu parea sa-si mai revina. In timpul acesta, medicii il ingrijeau in continuare, sperand intr-o minune.
Atunci cand Coriolan i-a povestit lui Lucas ca pe un fapt divers, intamplarea cu necunoscutul, ceva l-a impins pe tanar sa-si doreasca sa-l vada pe om. Astfel, in prima dimineata din februarie, Lucas insotit de Irina, intra pe usa spitalului in care era internat strainul, ce patise un accident atat de asemanator cu al sau.
Lucas se interesa la ghiseu pentru informatii, apoi o asistenta mai plinuta cu parul blond ii conduse inauntru.
– Sunteti primii lui vizitatori de pana acum, zise ea oprindu-se la al treilea pat de pe partea dreapta. Cred ca nu are pe nimeni saracutul…
Le aduse doua scaune.
– Daca aveti nevoie de ceva sau vedeti vreo schimbare, ma chemati imediat, mai zise femeia, apoi se intoarse la biroul ei.
– Sincera sa fiu, nu inteleg ce cautam aici, mormai fata.
Trase unul din scaune si se aseza.
– Atunci, afla ca nici eu nu stiu…
Irina il privi nedumerita, apoi ofta si-si indrepta privirea spre fereastra deschisa, ce dadea in gradina spitalului.
Lucas se concentra asupra tanarului din fata sa. Era brunet ca si el, iar dupa trasaturile fetei, parea sa aiba vreo douazeci si cinci – treizeci de ani, deci tot cam de-o varsta cu el. Privindu-l astfel, pentru un moment, avu impresia ca-l recunoaste pe nefericit, dar sigur era doar o parere.
Si totusi, chipul acela imobil il fascina… Ochii inchisi, buzele stranse, miscarea ritmica a pieptului, ce se se ridica, apoi se lasa inapoi. Dormea. Dar cine stia daca avea sa se mai trezeasca sau somnul acesta il preceda pe cel al mortii?…
El se trezise, vegheat fiind de Irina, si poate chiar in urma rugaciunilor ei; omul acela nu avea pe nimeni alaturi , nici sa-l imbarbateze, nici sa se roage pentru el. Lui Lucas i se facu mila de om. Pleca de acolo tulburat si-si promise ca are sa mai treaca pe la spital. Macar sa se intereze de soarta lui.

III

Dupa inca alte doua saptamani, Lucas si Irina se casatoreau. Fata era mai fericita ca oricand, dar Lucas era destul de rezervat. Isi daduse seama ca trebuie sa faca ceva cat de repede pentru a nu o pierde pe Irina, de aceea ii ceruse mana. Spera ca dragostea sa vina cu timpul…
Cu toata garantia cunoscutilor ca viata sa avea sa fie frumoasa, fiindca n-avea nici un motiv sa nu fie asa, Lucas abia se tara de pe o zi pe alta. Isi gasise o slujba bunicica cu un salariu acceptabil, dar nici asta nu-l multumea din cale afara. Se uimea de sine insusi, cand isi dadea seama ca, dupa o zi istovitoare de munca, in loc sa se relaxeze in compania logotnicei sale, alerga pana la Coriolan pentru a-l intreba daca are vesti pentru el, apoi mergea la spital, unde ramanea ore intregi alaturi de bolnavul in coma.
Si facea asta fara a sti de ce, chiar fara a-si da seama… Singura explicatie pe care ar fi putut-o gasi era aceea ca atmosfera calma din spital ii aducea liniste, liniste pe care nici chiar Irina nu i-o putea oferi. Caci fara a scoate un cuvant, privirea ei il dojenea pentru faptul ca nu facea nici o miscare, ca nu lua nici o decizie in privinta lor.
Iar lucrurile se complicara si mai rau. Intr-o seara, pe cand Lucas statea cu bolnavul, ca de obicei, adormi la capataiul acestuia. Trezit de asistenta plinuta, Lucas o vazu pe Irina, care desi stia de vizitele acelea, se supara foarte tare, gasindu-l acolo.
Ii ceru sa iasa in gradina si aici ii vorbi deschis si pentru prima oara.
– Am avut rabdare, ii spuse ea cu ochii inlacrimati, poate chiar mai multa decat trebuia, dar s-a terminat, nu mai suport raceala ta. Si vizitele acestea, la un om care nu-ti este nici macar amic, daramite ruda, au devenit de nesuportat. Lumea a inceput sa vorbeasca, nu intelege cum de il preferi pe el, un muribund, decat compania mea, a logtnicei tale… Si nici eu nu pot intelege! Vrei oare sa-ti petreci viata ingrijindu-te de un strain? Spune-mi care-i rostul acestei povesti, eu nu-l inteleg!
– Irina, draga mea, ii spuse el, luandu-i mainile intra-ale sale, n-am vrut niciodata sa te ranesc…
– Atunci, te implor, fa ceva, nu mai suport situatia asta! Ma iubesti, nu ma iubesti, decide-te odata, dar nu-ti bate joc de sentimentele mele! E tot ce-ti cer…
Lucas o privi cu tristete, nestiind ce sa-i raspunda. Nu-i statea mintea la discutie.
– Sti ceva, Irina? Cred ca omul acela , cand se va trezi, imi va putea spune cine sunt eu cu adevarat…
Fata il privi cu un fel de groaza, dandu-si seama ca el nici macar n-o asculta. Buzele incepura sa-i tremure usor, iar pe obraji incepura sa-i curga lacrimi.
– Crezi tu asta? murmura ea.
– Da, Irina. Alex ma va ajuta sa aflu cine sunt. Alex e… numele pe care i l-a dat asistenta, o lamuri el.
– Lucas, spune-mi, tu ma iubesti sau nu?…
– Sigur ca te iubesc, ce tot spui?! zise el razand.
Parea pierdut intr-o lume a lui in care fata nu putea sa intre.
– Lucas, fa ceva, orice, ma auzi?… Vreau un raspuns din partea ta, oricare ar fi acela.
Si zicand acestea, Irina il saruta pe tanar, apoi iesi in strada si chema o trasura pentru a se intoarce acasa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s