Proză în lucru II

„Cu toată determinarea lui, oamenii îi ajunseră şi, într-o fracţiune de secundă, un atentator sărea pe spatele unuia dintre cai şi, strunindu-l, oprea trăsura bogătaşilor. Deshămă iute calul şi-i legă la căruţa lor.
Cu un calm neobişnuit, Roberto luă mâna Roxanei, apoi îşi scoase revolverul şi aşteptă, cu ţeava armei îndreptată în sus.
– Ce spuneai, cucoane? Să mergem acasă să ne culcăm?… îl chestionă un al doilea petrecăreţ, frământând, provocator, garda spadei.
– Da, răspunse marchizul cu un surâs trufaş. La naiba, nu vedeţi că abia vă ţineţi capetele pe umeri?… Mergeţi de vă culcaţi şi voi uita de acest incident!
– Şi dacă ne-am culca aici, cu voi, cum ar fi? spuse un altul, care purta o pălărie de fetru cu borurile tăiate.
Alţi doi petrecăreţi coborără din căruţă, alăturându-se celorlalţi.
Roxana schimbă o privire cu soţul ei. Acesta făcu o grimasă de neplăcere, dar se ştia destul de priceput în ale scrimei ca să n-aibă motive de îngrjijorare.
– Nu cred că ai avut curajul de a jigni auzul doamnei cu vorbele tale necugetate, spuse el, pe un ton binevoitor, gesticulând cu mâna în care ţinea pistolul. Aşa că mă voi preface că n-ai spus nimic.
– Atunci, nu eşti decât un laş, cucoane, zise unul din bandiţi. Iar doamna e prea frumoasă ca să trăiască alături de un prost ca tine, rânji el. Roberto îl privi nedumerit şi păru să mediteze la spusele omului. Hai, să nu mai pierdem timpul, scoateţi tot ce aveţi mai de preţ! mai zise, îndreptând spre ei flinta din mână.
Roberto era prea ostenit ca să mai încerce pe calea diplomaţiei, aşa că, fără a mai aştepta atacul în sine, ridică revolverul şi trase spre om, rănindu-l în umăr. În clipa următoare, luă de la picioarele sale spada şi sări de pe capră, trăgând-o pe Roxana după el. O împinse în spatele său, protejând-o cu braţul, în timp ce trăgea spada din teacă.
– Ce avem mai de preţ sunt sufletele noastre, domnilor, spuse Roberto, cu un surâs amar. Dacă ne dovedim nevrednici de ele, atunci puteţi să ni le luaţi împreună cu avuţiile.
Spunând acestea, lovi cu tocul în obrazul unui bandit şi pară lovitura celui de-al doilea. Roxana se strecură pe lângă ei, îndreptându-se spre căruţă.

Roberto îşi încrucişă spada cu al treilea bandit şi, aruncând teaca, smulse spada de la cel care urla, cu gura însângerată. Observă că nu-l deranja să vadă sânge, chiar îl incinta să lupte mai aprig. Îi trase un picior banditului şi, retrăgându-se un pas, lovi un altul cu spada din stânga şi pe celălalt, cu spada din dreapta; zgârie obrazul primului şi pe al doilea îl străpunse în umăr.
Roxana izbutise să dezlege roibul de la căruţă; Roberto pocni un alt atacator, apoi alergă către soţie. Dar până să ajungă la ea, un bandit o apucă de rochie pe femeie, trăgând-o jos de pe cal, iar Roberto fu înconjurat de ceilalţi patru; îl lovi pe unul, îl împinse pe altul şi îl străpunse pe celălalt, dar al patrulea veni pe la spatele lui şi-l strivi cu patul flintei. Roxana ţipă.
Cu toate protestele, loviturile şi muşcăturile femeii, banditul reuşi s-o târască, după el, prin ţărână drumului. Rămase uimit, văzând cum soţul femeii se lupta cu înverşunare, împărţind pumni printre amicii lui.
În timp ce mergea spre ei, zări flinta căzută şi, ridicând-o, trase un foc, în aer. Ajungând lângă ei, îndreptă arma spre Roxana şi răcni către Roberto care săltă braţele, deznădăjduit.
– Să înţeleg că sufletele voastre ne aparţin? întrebă cel cu pălăria cu boruri tăiate.
– N-aţi luptat cinstit, spuse marchizul, căzut în genunchi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s