Proză în lucru, ciornă

” Un grup de cinci călăreţi, echipaţi pentru vânătoare, însoţiţi de câini şi hăitaşi se opriră în dreptul lor. Roberto îl recunoscu pe ducele de Sarana care descălecă, apropiindu-se de ei.
– Ce s-a întâmplat aici?… strigă omul panicat, văzându-i cât sunt de răvăşiţi.
– Suntem bine, mulţumim, spuse Roberto, cu un zâmbet fortat, făcându-i semn să păstreze distanţa.
Ducele zâmbi cu bună-voinţă, deşi nu pricepea comportamentul marchizului.
– Sigur nu vă putem ajuta? insistă el, cu indulgenţă.
– Numai dacă e vreun doctor printre domniile voastre.
Un tânăr brunet, care se afla mai în spate, zâmbi uşor, auzind cerinţa marchizului şi sări de pe cal.
– Mergeţi înainte şi chemaţi-l pe doctorul Eduardo, îi strecură tovarăşului său.
Omul încălecă şi struni calul, pornind spre oraş, însoţit de lătratul câinilor şi de tropotele cailor.
– Îmi permiteţi, doamnă?… spuse tânărul, cu un zâmbet fin, întinzând mâna spre Roxana.
Ea căută acceptul lui Roberto, apoi încuviinţă. Tânărul înlătură uşor făşiile rochiei de tafta verde, destrămată până deasupra genunchiului; Roxana păru stânjenită de atingerile lui. Dezvălui câteva zgârieturi pe membre, care urcau spre interiorul coapselor.
– V-au necinstit, doamnă?… murmură cu tristeţe în glas, uitându-şi mâna pe piciorul femeii.
Roxana scutură din cap.
– Nu, aţi apărut la timp, spuse ea, cu sfială în glas.
Iritat, Roberto îndepărtă mâna tânărului de pe picior. Bărbatul îi prinse mâna în palma sa, fără a se supăra de întrerupere, pe când cu cealaltă îi atinse rana de la tâmplă.
– Nu trebuie să vă mai fie teamă, pericolul a trecut, le şopti el şi se ridică în picioare.
– Domnule, pot să ştiu ce fel de consult a fost acesta? obiectă marchizul, cu uimire.
Tânărul îi ajută pe cei doi să se deplaseze până la trăsură.
– Cu tot respectul, dar ca să vă consult, ar trebui să fiu medic, le spuse el şi marchizul simţi o nuanţă de amuzament în vocea lui.
– Poftim?… Sunteţi un impostor atunci! exclamă Roberto, pe când urca în vehicul.
– Nici vorbă. Aflaţi că mă numesc Lucio, conte DaVersi şi sunt la dispoziţia dvs. , spuse înclinându-se maiestuos.
Roxana zâmbi, aşa că Roberto se văzu nevoit să admită cu omul nu fusese atât de necuviincios ca să nu-l poată ierta şi zâmbi la rândul lui.
– Încântat, mormăi el. Belladonna, marchiz.
Lucio îi studie un timp şi surâse.
– Ştiam de sosirea domniilor voastre, dar nu eram sigur de ziua când veţi veni. N-am avut nici cea mai infimă intenţie să vă jignesc, de aceea, îmi iau permisiunea de a fi umilul dvs servitor, spuse în timp ce înhăma propriul cal la trăsură. Domnule Belladonna, doamnă, Lucio DaVersi e fericit să vă conducă acum spre castelul domniilor voastre!
Şi-ar fi dorit să adauge că ar fi preferat să-i ducă dincolo de norii aceia albi şi pufoşi, ce împânzeau cerul Romei, dar consideră că pentru asta mai avea de aşteptat.

Anunțuri

Un comentariu la “Proză în lucru, ciornă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s