Recenzie Cocoşatul de Paul Feval

De fapt, recenzie e mult spus, mai degrabă am o caracterizare a unui personaj secundar al cărţii lui Feval. Din nefericire, n-am notat nici editura, nici anul publicării.

  Încă din primele rânduri, vărul prinţului de Gonzague, Chaverny  intră în tipul tânărului independent, ce duce o viaţă fără griji. Asemeni celor de felul său, tânărul se exprimă liber şi priveşte masele cu acel dispreţ caracteristic celor de la Curte:

” Puneţi boxele la licitaţie! exclamă Chaverny. Asta o să ne amuze!”

Deseori, elanul îi este înfrânat de prinţ, cu o indulgenţă părintească.

„Marchizul de Chaverny mergea spre douăzeci de ani.”

Tânăr şi nechibzuit, Chaverny îl exasperează pe vărul său, pe care îl poate băga oricând în belele, cu toată nonşalanţa. El e singurul pe care prinţul nu-l poate controla şi căruia nu-i este teamă să recunoască adevărul. Dacă la începutul Tribunalului de Familie  ar fi putut crede ceva din minciunile lui Gonzague, pe urmă, se asigură de contrariu:

„Ilustrul meu văr este un ticălos sublim!”

Iar faţă de „profundul respect” pentru doamna de Gonzague de care prinţul încearcă să convingă Tribunalul, „Chaverny începu să râdă  în barbă:

– Dacă dracul ar avea sfinţi, gândea el, ar pleda la aria Romei ca vărul meu să fie canonizat!”

Când Lagardere îl loveşte pe Chaverny, acesta nu se înfurie, ci din contră, vrea să-l cunoască.

” Ce bruftuială! Vreau să-l întâlnesc pe acest flăcău, măcat să-l felicit pentru mâna lui de fier. „

Iar când Henry e adus în faţa regentului, Chaverny a fost singurul care i-a ţinut partea dintre toţi cei prezenţi. Astfel, el înţelege drama prin care trece Henry când i se ia sabia:

„- Dumnezeule mare! murmură Chaveny care era cuprins de friguri şi nu ştia de ce. Mai bine îl ucideau”

Apoi, când Lagardere îi predă sabia marchizului de Bonivet, Chaverny  îşi întoarse privirea  şi se abţine să nu se arunce asupra vărului său, când Gonzague nu-l pe Henry să plece.

” – Micul marchiz a înnebunit!”

Un alt personaj secundar care m-a atras este Cocardasse-junior, maestrul de scrimă, „acum stabilit la Tarbes, unde trăgea mâţa de coadă.”

Chemat la Paris pentru o slujbă oferită de prinţul de Gonzague, maestrul îşi face prezenţa alături de amicul său, Passepoil, un spadasin la fel de îndemânatic ca el. Însă slujba, bine plătită pentru „burta goală şi buzunarele fără o leţcaie”, îi pune faţă în faţă cu „prima spadă din Franţa şi Navara” , vechiul lor învăţăcel, Henry de Lagardere şi culmea, în tabere opuse. Loialitatea faţă de „micul parizian” ori poate, teama de a nu-i fi adversar celui mai de temut spadasin, îi pune pe cei doi să-l trădeze pe prinţul de Gonzague sau, mai bine zis, să lupte în ambele tabere în acelaşi timp folosindu-se de şiretenia lor înăscută.

Maestrul Cocardasse este prezentat fizic prin caracterizarea directă: ” avea un păr bogat şi creţ ca şi claia de pe capul unui negru” şi „fioroase mustăţi în furculiţă.”

Sancho Panchea francez, Passepoil îi urmează din nou pe vechiul său prieten şi în aventurile petrecute peste douăzeci de ani. Aici, prietenia lor devine mult mai complexă. Ea este una exemplară, disputele celor doi amici fiind pline de umor, insignifiante.
„Traseră sabia din teacă. Se loviră puternic, dar nu se nimeriră, apoi se luară de păr şi până la urmă, căzură peste trupul domnului baron de Barbanchois…”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s