Recenzie Philadelphia – Tom Hanks

L-am văzut prima dată în 2001. Nu pot  zice ca mi-a plăcut din cale afară, dar nici nu m-a dezamăgit.
Văzusem cîteva secvenţe din film, pe HBO şi nu ştiu de ce rămăsesem cu impresia cu Andy era căsătorit şi cu o femeie… Mă rog.

Ce m-a frapat atunci la Philadelphia, a fost dezinvoltura cu care a interpretat  Tom Hanks. Sincer, îl credeam mai potrivit pentru comedii decît pentru dramă, dar m-am înşelat, normal, fiindcă Tom este un actor excelent şi se încadrează perfect în pielea oricărui personaj.
Începutul filmului ne prezintă acelaşi tânăr din Petrecerea Burlacilor , Vreau să fiu mare sau Omul cu un pantof roşu adolescentul cu păr bogat şi uşor ondulat, cum îi stătea bine lui Tom. Dar apoi, descoperim un alt Hanks, cu tunsoare militărească, barbă şi şapcă pe cap, Hanks „de  Philadelphia”. Prima dată cîmd l-am văzut aşa, am crezut că a vrut el să se tundă şi nu-mi plăcea schimbarea de look.

Virusul HIV şi coşmarul prin care trece bolnavul, iar în plan secund, homosexualitatea. Nu încurajată, nu  damnată, ci acceptată, ca un păcat, ca o boală chiar. HIV – boala homoseaxuailor? O angajată a firmei, purtătoare a virusului, din pricina unei transfuzii,  adusă ca martoră la proces, spune că deşi a contactat altfel boala, ea nu se simte diferită de ceilalţi bolnavi. Nu se simte mai nevinovată sau mai înpăcată şi  e la fel de impulsionată să trăiască, să lupte cu boala.

Denzel Washington, aka avocatul Miller, spune  că imaginea înfăţişată de părinţi copiilor lor despre homosexuali, e aceea de clovni, care se îmbracă în hainele mamelor, le e frică să se bată cu alţi copii şi cînd se fac mari, devin un pericol pentru ei. Denzel a interpretat impecabil, afişat în aceaşi costumaţie la patru ace, cu care mă obişnuisem.  Ziarist, poliţist, avocat, deci, elegant.

E bine pentru un actor să încerce roluri cît mai diferite şi am auzit de actori cărora le-a fost teamă să îmbrace de două ori acelaşi personaj, cum s-a întîmplat cu Keanu Reaves la Speed 2 şi cu Tom Cruise, care a acceptat să joace în MI-2 abia după ce seria a fost prealuată de Ang Lee, regizor ce i-a dat altă „faţă”.

Banderas a avut un rol secundar şi după părerea mea, doar două scene importante. În film, nu s-a plusat prea mult pe homosexualitatea lui Andy, nu s-a discutat despre cum a primit familia lui „boala” şi nici pe Miguel Alvarez, iubitul acestuia. Mi-ar fi plăcut, poate, să aflu cum a reacţionat Miguel, aflînd că Andy l-a înşelat în cinematograful acela şi cum de a rămas cu el pănă la final. Dar nu despre asta era vorba în film.

Miguel ţine la Andy, asta e uşor de observat, din gesturile sale. Acesta aleargă pănă la spital, auzind că lui Andy îi fusese rău, îl îmbrăţişează, îl încearcă dacă are febră, insistă ca Andy să-şi continue tratamentul şi îi pune perfuzia, în fiecare seară, iar cînd acesta leşină, în sala de tribunal, e primul care îi vine în ajutor. Andy nu e prea afectuos şi de altfel,  nici nu i-ar sta bine. Totuşi, îi ia apărarea lui Miguel,  şi cînd acesta se ceartă cu medicul din pricina analizei lui Andy.

Andy îşi dă seama că iubitului său îi e teamă că le-a rămas prea puţin timp, aşa că preferă să nu se mai gândească la moarte, ci să-şi trăiască ultimele luni din viaţă. Mda, mergând la bal şi mândru de acest lucru!… Dansul dintre Andy şi Miguel m-a dezgustat, deşi scena n-a avut nimic indecent în ea.

Dar nici despre asta nu era vorba în film.

Philadelphia e despre lupta pentru existenţă şi despre acestă boală cruntă, la cărei leac tot n-a fost descoperit. Unul din filmele de nota 10. 

 

Imagine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s